Polițiștii sibieni au deschis un dosar penal pentru tentativă de furt din bancomat, după ce prin 112 a fost sesizat faptul că un bancomat din municipiul Sibiu ar avea montat un dispozitiv artizanal pe fanta de retragere a banilor. Duminică seara, prin apel 112, o femeie din municipiul Sibiu a sesizat faptul că în momentul în care a efectuat o operațiune de retragere a banilor dintr-un ATM amplasat pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu, nefiindu-i eliberați banii a observat un dispozitiv artizanal amplasat pe fantă, care ar fi putut bloca eliberarea banilor. Persoana vătămată a rămas la fața locului până la sosirea echipajului de poliție din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu. Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării autorului. Poliţiştii sibieni au transmis şi câteva recomandări pentru a preveni evenimentele de acest gen la bancomat. Astfel, fiţi foarte atenţi înainte de utilizarea cardului la ATM: uitați-vă cu atenţie dacă nu vi se pare nimic suspect în legatura cu bancomatul, mai exact: dacă tastatura acestuia este fixă, nu este adăugată, mobilă, dacă fanta unde se introduce cardul este cea obișnuită şi nu conține fire sau alte obiecte care ar putea ajuta hoţul să copieze cardul. Se pot depista destul de ușor elementele false ale unui bancomat. Pentru că una dintre metodele hoţilor este aceea de a introduce componente false la un bancomat (tastatura sau fanta de introducere a cardului) pentru a copia un card. Daca cineva se oferă să vă ajute să efectuaţi operațiunile la bancomat refuzaţi şi de asemenea aveţi grijă ca distanţa până la persoana din spatele dumneavoastră să fie suficient de mare încât să nu permită vizualizarea tastaturii şi a operaţiunilor pe care le efectuaţi la aparat.
Dispozitiv artizanal montat pe fanta unui bancomat. O sibiancă, la un pas să rămână fără bani
Postarea anterioară