Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare. 59 de polițiști sibieni au fost angrenați în aceste acțiuni, fiind verificate 1.138 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea sau carantina, fiind de asemenea verificate 28 de societăți comerciale şi persoane fizice autorizate și 125 de mijloace de transport, din care 5 mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.500 de lei, din care o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată în zona de competență a Poliției Orașului Avrig şi 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.
Postarea anterioară