O sibiancă a fost amendată de poliţişti pentru că a organizat o petrecere privată cu 80 de participanţi, pentru acelaşi motiv fiind amendat şi un bărbat din Tălmaciu. Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Un număr de 75 de polițiști sibieni au fost angrenați în aceste acțiuni, fiind verificate 701 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea şi carantina, fiind de asemenea verificate 39 de societăți comerciale şi persoane fizice autorizate și 128 de mijloace de transport, din care două mijloace de transport în comun. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 de lei. Astfel, proprietarul unei săli de de jocuri de noroc din Agnita a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei de către polițiștii Serviciului Ordine Publică din cadrul I.P.J. Sibiu, pentru nerespectarea programului de lucru. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei un localnic în vârstă de 44 de ani pentru organizarea la domiciliu a unei petreceri private la care participau în jur de 30 de persoane. De asemenea, o sibiancă în vârstă de 50 de ani a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu pentru organizarea într-un local din municipiul Sibiu a unei petreceri la care participau în jur de 80 de persoane.
Postarea anterioară