Staţiile de benzină din judeţul Sibiu au fost controlate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Între 10 şi 15 martie, inspectorii ISU au dat zeci de amenzi în valoare de aproape 200.000 de lei. Echipele de control au verificat, printre altele, modul de îndeplinire a obligațiilor legale stabilite pentru administratorii stațiilor de distribuție a carburanților privind apărarea împotriva incendiilor sau felul în care sunt îndeplinite obligațiile personalului salariat al stației de distribuție carburanți. Toate acestea după ce în seara de 9 martie, la cozile imense din staţiile de carburanţi au apărut imagini cu persoane care alimentau în bidoane, butoaie din plastic, damigene, pubele sau saci din plastic. Inspectorii de la ISU Sibiu au descoperit mai multe deficienţe în timpul controalelor. Astfel, transportul, manipularea şi depozitarea substanţelor şi a produselor combustibile, precum şi a celor cu tendinţă de autoaprindere se făceau fără a ţine seama de proprietăţile lor fizico-chimice, sau în ambalaje neconforme ori neinscripţionate corespunzător pentru identificarea riscurilor de incendiu sau explozie şi pentru stabilirea procedeelor de stingere, precum şi neasigurarea substanţelor specifice de stingere ori de neutralizare (verificări efectuate pe baza probelor video). De asemenea, s-a constatat neasigurarea mentenanței mijloacelor de primă intervenție (stingătoare) şi exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice. Astfel, au fost efectuate 39 de controale în care au fost constatate 62 de deficiențe și au fost aplicate 53 de sancțiuni, dintre care 37 amenzi în cuantum de 192.500 lei, respectiv 15 avertismente.