Deprecated: implode(): Passing glue string after array is deprecated. Swap the parameters in /var/customers/webs/protectmed/radioring.ro/wp-content/themes/soledad/functions.php on line 165 Deprecated: implode(): Passing glue string after array is deprecated. Swap the parameters in /var/customers/webs/protectmed/radioring.ro/wp-content/themes/soledad/functions.php on line 165

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Mediaș va fi reabilitat și modernizat cu peste 3,5 milioane de lei

de: Ring Radio
0 Comentarii

Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul pentru elaborarea documentațiilor tehnice, asistență tehnică și execuție lucrări în vederea modernizării și reabilitării Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș, una dintre cele cinci unități de învățământ special aflate în subordine. Durata contractului este de 18 luni, la care se adaugă o perioadă de garanție pentru lucrări de 60 de luni. În prima etapă se vor elabora documentațiile tehnice, urmând ca în termen de 12 luni de la emiterea ordinului de începere, constructorul să execute lucrările pentru reabilitarea și modernizarea a două corpuri de clădire dintre cele trei existente. Este vorba de clădirea unde funcționează unitatea de învățământ special și în care se desfășoară activitățile didactice și programele de terapie, precum și de clădirea unde este amenajată sala de sport. În urma finalizării acestei investiții, cei 122 de elevi din Municipiul Mediaș și din localitățile limitrofe vor învăța în spații modernizate, adaptate pentru nevoile lor speciale. Valoarea totală a contractului este de peste 3,5 milioane de lei. Vor fi executate lucrări pentru refacerea instalației de apă-canal, a celei termice și electrice, înlocuire pardoseli, finisaje interioare, recompartimentări. Clădirea principală, unde copii își petrec cel mai mult timp, va fi izolată termic, iar curtea va fi modernizată cu gazon și pavaj tactil pentru persoanele cu dizabilități vizuale. La sfârșitul lucrărilor de execuție, tot în cadrul acestui proiect, Centrul Școlar de Educație Incluzivă  Mediaș va fi dotat cu echipamente IT, mobilier pentru sălile de clasă, precum și cu echipamente medicale de mici dimensiuni pentru cabinetul medical (termometru, tensiometru, glucometru).

Citește în continuare

Lasă un comentariu

Site-ul foloseste cookie pentru a va asigura o experienta de navigare cat mai placuta. Continuarea navigarii pe site presupune acceptarea Politicii de Confidentialitate si a Termenilor de Utilizare Accept Vezi detalii